Să scriu tot ce am înțeles, pe rând, după tot ce s-a întâmplat în ultimele zile. La fel ca pe orice om normal, m-au încercat sentimente amestecate: șoc la început, compasiune apoi, furie pe la mijloc, scârba uneori, compasiune din nou, furie din nou și tot așa. O tragedie ca asta aduce firesc după sine toate aceste sentimente sau trăiri. Am avut vârsta majorității celor ce au fost în colectiv sau sunt de vârsta multora sau voi avea în curând vârsta lor. Viața de familie din ultimul timp m-a împiedicat într-o oarecare măsură să merg la concerte sau sa ies mai des, așa cum o făceam alta data.
De curând, mergând la plimbare cu copiii mei dragi, chiar mă bucuram să văd că centrul orașului e plin de tineri vii și frumoși, frumoși cu totul, cu pofta de viață, care îți transmit starea lor și care țin orașul ăsta în palmele lor. Mă bucuram că e mult mai curat, că a început sa se simtă un aer plăcut al vieții la 20 de ani. Am câștigat multe după revoluție, am și pierdut multe, dar fiecare pas în bine m-am gândit ca se face în timp și cu răbdare ca orice evoluție sănătoasă.